Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

Adauga adresa de e-mail pentru a primit Raportul Gratuit
Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024

Ce aduce nou Legea Sponsorizarii in 2016


de Andrei Covaci la 27 Nov. 2015
0 comentarii
Fii primul care comenteaza
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Ce aduce nou Legea Sponsorizarii in 2016
Legea sponsorizarii permite companiilor sa directioneze si mai multi bani de la 1 ianuarie 2016, cand plafonul pentru cifra de afaceri creste de la 0,3% la 0,5%.


Desi facilitatea fiscala oferita de legea sponsorizarii este cunoscuta de 87% dintre IMM-uri, doar 52% dintre companii au directionat fonduri cu ajutorul acestui mecanism catre sectorul neguvernamental in 2014, conform sondajului Cum vad ONG-urile si IMM-urile legea sponsorizarii?, realizat de HOSPICE Casa Sperantei, EY Romania si Asociatia pentru Relatii Comunitare.

 Cele trei organizatii au lansat astfel o dezbatere pentru promovarea Legii sponsorizarii, aflata in vigoare de 21 de ani si care nu beneficiaza de promovarea necesara pentru a ajuta la directionarea fondurilor de la companii catre organizatiile non-guvernamentale.

In aceasta saptamana a fost lansata a doua editie a acestei cercetari care analizeaza nivelul de notorietate a Legii sponsorizarii, dar si modul in care a fost utilizata in ultimele 12 luni de catre ONG-urile si IMM-urile din Romania.  La cele doua chestionare online aplicate anul acesta au raspuns in total 75 de reprezentanti ai IMM-urilor si 107 de reprezentanti de ONG-uri.

Principalele concluzii ale raportului includ urmatoarele precizari:
- Cele mai multe dintre companii au directionat fondurile catre educatie (27%), protectie sociala (20%), sanatate (19%), sport (17%), in timp ce doar 11% pentru arta si 6% pentru mediu.
- Spre deosebire de anul 2014 cand 86% dintre ONG-uri cunosteau aceasta facilitate fiscala si 14% care nu o cunosteau, in 2015 procentul celor o cunosc creste la 90% in timp ce 10% spun nu o cunosc.
- Principala metoda folosita de ONG-uri ca sa convinga companiile sa isi redirectioneze banii prin facilitatea 20% este apelarea la prieteni comuni sau cunoscuti, contactul direct/in persoana, urmat de contactul prin telefon si de solicitarea directa prin posta electronica.
In raspunsurile primite de la ONG-uri, cea mai des mentionata persoana care se ocupa de promovarea facilitatii 20% este presedintele organizatiei.

Potrivit datelor furnizate de ANAF, in 2014, 137.909 de societati comerciale au realizat profit. Dintre acestea doar 28.545, reprezentand 21% din total, au inregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totala directionata anul trecut fiind de peste 554 de milioane de lei. Din analiza datelor privind cifra de afaceri si impozitul pe profit pentru 69.000 de companii si extrapolarea acestora la datele furnizate de ANAF, HOSPICE Casa Sperantei, EY Romania si ARC au concluzionat ca suma totala care putea fi directionata de companii catre sectorul non-profit prin sponsorizare in 2014 ajunge la 1.412.412.395 de lei, echivalentul a 318 milioane de euro.

Ce s-ar putea face cu acesti bani?
HOSPICE a intrebat alte doua ONG-uri ce ar putea face cu o treime din aceasta suma. Potrivit Simonei Beldiman de la SOS Satele Copiilor, o treime din cei 318 milioane de euro ar putea finanta un program de 3 ani pentru copiii din familii defavorizate din mediul rural din Romania. Astfel, cu acesti bani, organizatia ar putea asista 126.000 de copii aflati in risc din 2.800 de comunitati rurale, eliminand riscul de abandon iminent pentru 3.000 de copii. La randul ei, reprezentanta Asociatiei MaiMultVerde, Anamaria Bogdan, apreciaza ca o alta treime din bani ar acoperi, printre altele, impadurirea a 2000 hectare de teren sau realizarea unui sistem de bike sharing integrat in 20 orase din tara.

"Cu o treime din acesti bani, s-ar putea construi in Romania 16 de centre de ingrijiri paliative, care sa ofere servicii gratuite pentru 32.000 de persoane cu boli incurabile pe o perioada de 12 luni”, a aratat si Laszlo Bodor, Director de Fundraising si Comunicare la HOSPICE Casa Sperantei. „Centrul HOSPICE din Bucuresti deschis in 2014 este un exemplu de proiect finantat si din fondurile directionate utilizand Legea sponsorizarii, cu o investitie totala de 5,7 milioane de euro, incluzand costurile operationale pentru primele 9 luni de functionare. Peste 40% din fondurile din Romania au provenit de la companii, avand la baza contracte de sponsorizare", a adaugat el.

Ce aduce nou Legea sponsorizarii in 2016?
Legea Sponsorizarii nr. 32/1994, care este in vigoare in Romania de 21 de ani, permite societatilor comerciale sa directioneze fara niciun cost pana la 20% din impozitul pe profit catre organizatii neguvernamentale, in limita a 0,3% din cifra de afaceri. Aceasta facilitate fiscala este inca putin cunoscuta in randurile companiilor – doar 21% dintre firmele care au realizat profit in 2014 au utilizat-o pentru a directiona fonduri catre organizatiile non-guvernamentale, conform datelor ANAF.

"Vestea buna pentru anul viitor legat de sponsorizari este ca plafonul de 0,3% din cifra de afaceri va creste la 0,5%, ceea ce permite o crestere semnificativa a sumelor care pot fi directionate catre organizatii neguvernamentale. Astfel, incepand cu anul 2016, companiile care doresc vor putea contribui si mai mult la proiecte pentru dezvoltarea comunitatilor in care opereaza. In plus, Codul fiscal prevede posibilitatea reportarii de la un an la altul, in decursul unei perioade de 7 ani, a cheltuielilor de sponsorizare eligibile pentru credit fiscal (diminuare a impozitului pe profit de plata). Prevederea, care este deja in vigoare, da practic sponsorului posibilitatea de a-si recupera in viitor, pe seama creditului fiscal, intreaga suma acordata cu titlu de sponsorizare, chiar daca nu a obtinut profit in anul fiscal de referinta. In intervalul de 7 ani, compania are timp sa isi imbunatateasca rezultatele financiare si sa-si diminueze astfel impozitul pe profit datorat cu cheltuielile cu sponsorizarea efectuate in anii fara profit sau mai putin profitabili", subliniaza Mihaela Vasilescu, Manager Asistenta Fiscala la EY Romania.
 


Autor: Andrei Covaci

0 comentarii
Fii primul care comenteaza

Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:

Va place acest articol?
Dati o nota de la 1 la 5!

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

x

Intrebare antispam: 3 + 3 =

Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebarea de mai sus!

Cele mai citite stiri

Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024
Va oferim GRATUIT toate
informatiile privind legislatia PFA
Descarca GRATUIT Raportul Special

Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit si fii informat!
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016