Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

Adauga adresa de e-mail pentru a primit Raportul Gratuit
Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024

Raspunderea juridica a PFA


de Redactia PortalPFA la 28 Aug. 2024
0 comentarii
Fii primul care comenteaza
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Raspunderea juridica a PFA
Persoana fizica autorizata raspunde mai intai cu patrimoniul de afectatiune, iar daca bunurile care il compun nu sunt suficiente se pot executa si celelalte bunuri personale ale titularului.


Cand discutam despre raspundere juridica este important sa observam mai intai daca compania are personalitate juridica sau nu. In functie de acest aspect, raspunde compania sau persoana care a constituit-o.

Codul civil prevede care sunt efectele personalitatii juridice (art. 193 alin. 1 si 2):

„(1) Persoana juridica participa in nume propriu la circuitul civil si raspunde pentru obligatiile asumate cu bunurile proprii, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel.

(2) Nimeni nu poate invoca impotriva unei persoane de buna-credinta calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, daca prin aceasta se urmareste ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.”

Personalitatea juridica ii confera companiei calitatea de subiect de drept. In calitatea de subiect de drept ea poate dobandi drepturi si obligatii. La fel ca si persoana fizica compania cu personalitatea juridica are un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociatilor, motiv pentru care poate raspunde pentru obligatiile care deriva din contractele semnate de ea.

Persoana fizica autorizata nu are personalitate juridica, motiv pentru care cel care alege sa inceapa o afacere prin infiintarea unei PFA trebuie sa-si asume riscul executarii silite a propriilor bunuri in cazul in care nu achita datoriile.

De unde deriva raspunderea persoanei fizice autorizate? Raspunderea persoanei fizice autorizate deriva din lege. Textul de lege a suferit cateva modificari (art. 23 alin. 3):

Persoana fizica care desfasoara o profesie libera raspunde pentru obligatiile fiscale datorate ca urmare a exercitarii profesiei cu bunurile din patrimoniul de afectatiune. Daca acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creantelor fiscale, pot fi urmarite si celelalte bunuri ale debitorului. Dispozitiile art. 31, 32 si ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile”.

La acest moment reglementarea stipuleaza ca:

„Persoana fizica care desfasoara o profesie liberala sau exercita o activitate economica in mod independent intr-una din formele prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 182/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, raspunde pentru obligatiile fiscale datorate ca urmare a exercitarii profesiei sau activitatii cu bunurile din patrimoniul de afectatiune. Daca acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creantelor fiscale, pot fi urmarite si celelalte bunuri ale debitorului. Dispozitiile art. 31, 32 si ale art. 2.324 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 – Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, sunt aplicabile”

Titularul persoanei fizice autorizate nu raspunde in mod direct cu bunurile personale, ci mai intai cu patrimoniul de afectatiune. Ce este patrimoniul de afectatiune? Ordonanta Guvernului nr. 44/16.04.2008 defineste patrimoniul de afectatiune (art. 2 lit. j):

”patrimoniul de afectatiune - totalitatea bunurilor, drepturilor si obligatiilor persoanei fizice autorizate, titularului intreprinderii individuale sau membrilor intreprinderii familiale, afectate scopului exercitarii unei activitati economice, constituite ca o fractiune distincta a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului intreprinderii individuale sau membrilor intreprinderii familiale, separata de gajul general al creditorilor personali ai acestora”

Codul civil (art. 31 alin. 2 si 3) indica faptul ca un patrimoniu poate fi divizat si afectat exercitarii unei activitati:

„(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectatiuni numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.

(3) Patrimoniile de afectatiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozitiilor titlului IV al cartii a III-a, cele afectate exercitarii unei profesii autorizate, precum si alte patrimonii determinate potrivit legii.”

Se intelege ca patrimoniul de afectatiune se compune din acele bunuri destinate pentru desfasurarea activitatii, de exemplu, o masina, o biblioteca, scule sau echipamente etc. Astfel, creditorii vor executa mai intai bunurile care alcatuiesc acest patrimoniu, destinate desfasurarii activitatii, iar mai apoi, daca creanta lor nu este acoperita integral, pot urmari celelalte bunuri personale ale PFA.

Poate scapa  titularul PFA de datorii prin inchiderea acestuia?  Este un punct de vedere interesant pentru ca, de exemplu, o societate comerciala cu raspundere limitata nu va mai avea datorii la momentul inchiderii sale.

Societatea comerciala fie este radiata prin procedura de la Registrul Comertului, situatie in care ea nu trebuie sa aiba datorii, iar daca are datorii atunci societatea se poate inchide numai in procedura insolventei. In orice varianta, societatea comerciala cu raspundere limitata se va inchide fara datorii, in sensul ca acestea nu se vor transfera catre asociati.

In cazul PFA, acesta se poate inchide, insa datoriile se vor transfera pe CNP-ul  titularului. In acest sens s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal, care a statuat urmatoarele:

„In interpretarea si aplicarea art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, anularea obligatiei fiscale datorate de debitorul persoana fizica care desfasoara activitati in mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul in care a fost inregistrat potrivit legii, nu impiedica preluarea obligatiei fiscale de catre persoana fizica in conditiile art. 23 alin. (3) si (4) din Codul de procedura fiscala.”

 

Redactia PortalPFA Autor: Redactia PortalPFA

Redactia PortalPFA este formata dintr-un colectiv de 3 autori specializati in domenii precum contabilitate, fiscalitate, TVA si legislatia muncii. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de TVA, legislatie fiscala si contabila, explicand detaliat modificarile aparute. Va oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
0 comentarii
Fii primul care comenteaza

Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:

Va place acest articol?
Dati o nota de la 1 la 5!

Rating:
Nota: 2.75 din 2 voturi

x

Intrebare antispam: 3 + 3 =

Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebarea de mai sus!

Cele mai citite stiri

Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024
Va oferim GRATUIT toate
informatiile privind legislatia PFA
Descarca GRATUIT Raportul Special

Schimbari Semnificative in Fiscalitatea PFA si Profesiilor Liberale pentru 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit si fii informat!
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016